Sari la conținut

Seri epuizante cu bebelusul

Foarte multi parinti trec seara de seara prin chinul plansetelor nesfarsite ale bebelusului. Iata cateva motive pentru care se intampla acest lucru.

Intre 6 si 10 seara multi dintre bebelusii care au fost linistiti si draguti intreaga zi devin super-agitati si nervosi sau vor sa stea in permanenta la san. Englezii au un termen foarte potrivit pentru aceste ore, le denumesc “witching hours” si intr-adevar multi parinti se tem de ele de parca ar ateriza vrajitoarele!

Ceea ce este cel mai deprimant este ca acest “ritual” are loc fix atunci cand iubitul tau vine acasa de la munca si vrei sa petreci cateva ore cu el sau vrei sa te relaxezi alaturi de restul familiei la un film bun si o cina tihnita.

Acest adevarat ritual de plansete si nervozitate incepe undeva in jurul varstei de sase saptamani si, din fericire, la cei mai multi copii inceteaza in jurul varstei de trei luni.  Daca insa este sa ma iau dupa ce “am in gradina” pot sa iti zic ca spectacolul a durat pana catre sase luni.

Iata care sunt principalele lucruri care declaseaza plansul sustinut al copiilor:

Bebelusul este “supraobosit”

La fel ca si tine care esti uracioasa atunci cand esti obosita, la fel este si bebelusul. Bebelusii nu sunt insa foarte buni  la a se calma si in loc sa adoarma, mai mult se chinuie si intra intr-un ciclu vicios in care nu pot inchide ochii pentru ca sunt prea obositi. Pentru a preveni supra-obosirea, bebelusul trebuie sa doarma bine in timpul zilei – ar trebui sa faca nani cate o jumatate de ora la fiecare doua ore, doua ore si jumatate. (nu masura insa cat doarme, lasa-l sa doarma cat are nevoie, nu il trezi).  Nu iti fie frica ca nu va mai dormi noaptea daca doarme in timpul zilei; mai curand este adevarat ca va dormi mai bine seara. Tine minte: un copil prea obosit va avea probleme sa adoarma seara.  Pentru a-l ajuta sa adoarma, instaureaza o rutina de seara si fa liniste cat mai mult posibil. Fa-i baie, canta-i ceva in surdina si fa lumina mica.

Bebelusul vrea sa manance de la san (din greu!)

Unii bebelusi alaptati vor sa manance mai mult seara (ceea ce este foarte obositor pentru mama). Bebelusul incearca de fapt sa isi faca provizii deoarece multe mame au o productie de lapte mai scazuta pe timpul noptii. Este ok sa hranesti copilul atata timp cat vrea el deoarace bebelusii hraniti la san sunt practic imposibil de suprahranit. Asta nu se poate spune insa despre bebelusii hraniti cu formula, deci daca hranesti bebelusul cu biberonul nu incerca sa ii dai mai mult sa manance in speranta ca se va linisti.

Bebelusul este hipersensibil

Dar principalul motiv pentru ritualul de plansete si scremete este faptul ca bebelusul este hipersensibil la zgomote, senzatii si activitati care se desfasoara in jurul lui. Viata in afara uterului este noua pentru bebelus. El nu este obisnuit cu absolut nimic si trece printr-o perioada de adaptare. Pana la sfarsitul zilei, el va fi complet coplesit de ceea ce i se intampla. “Agitatia” poate fi modalitatea lui de a cere mai multa apropiere fizica care sa incerce sa replice cat mai mult senzatia pe care o avea in burtica ta. Pune-l intr-ul sling (poti citi aici mai multe despre acesta) si plimba-te in jurul camerei sau pur si simplu tine-l in brate pentru a se calma. Unii bebelusi sunt alinati de leganatul unui leagan sau al unui balansoar. 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!