Sari la conținut

Ai hepatita? Vei putea alapta!

Este doar una din bolile de care poate suferi gravida si primi contraindicatie la alaptat din partea medicului. Dar consultantii in alaptare spun altceva...

 

Am cunoscut o gravida infectata cu virusul hepatic B, foarte suparata ca medicul obstetrician i-a destramat toate visurile in care se vedea cu bebe la san, spunandu-i ca alaptatul este contraindicat in situatia ei. Dupa ce ca rata alaptarii in Romania scade la fel de vertiginos precum cea a nasterilor naturale, mai vin si medicii slab pregatiti in acest domeniu si sufoca in fasa eforturile pe care mamele sunt dispuse sa le depuna pentru a-si alimenta natural copiii.

Asa ca am apelat la doamna doctor Mihaela Nita, medic pediatru si consultant in lactatie certificat international IBCLC (International Board Certified Lactation Consultant), presedinta Asociatiei Consultantilor in Lactatie din Romania, ca sa gasesc raspunsurile la cateva intrebari despre perspectiva dificila in care alaptarea este pusa pentru unele gravide.

Ce boli ale gravidei ar putea s-o impiedice sa alapteze dupa nastere?

Intre bolile pe care le poate avea mama si care contraindica alaptarea, cu anumite nuante, se numara:

  • infectia HIV- desi in tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare din Africa este preferata alaptarea exclusiva - mortalitatea este mai scazuta unde se practica alaptarea exclusiva;
     
  • infectia cu virusul uman limfotrop pentru celulele T, de tip I sau II;
     
  • in cazul tuberculozei active, in care nu este permis contactul cu copilul, mama isi poate mulge laptele si acesta poate fi dat copilului;
     
  • daca mama foloseste anumite tratamente: radioterapia, chimioterapicele, substantele de radiocontrast sau radiodiagnostic - in functie de fiecare in parte, se cunosc perioadele de timp in care mama trebuie sa se mulga si sa arunce laptele, dupa care poate continua alaptarea.
     

Bolile renale, hepatice, cardiace nu contraindica alaptarea!

 

Cum poate fi diagnosticata prezenta acestor boli?

Prin controalele periodice facute, investigatiile serologice pot diagnostica bolile infectioase, mai ales la persoanele cu risc crescut (care provin din zone cu epidemii ale bolilor respective, cu parteneri multipli, cu tatuaje sau piercing-uri etc). Termenul de alaptare la san nu este corect folosit - alaptarea chiar presupune sa se faca la san; altfel, o numim „alimentatie cu lapte matern muls”. Majoritatea afectiunilor viitoarei mame se pot trata inainte de nastere. Totusi, folosirea anumitor medicamente impune anumite precautii in alaptare.

 

Ce se va intampla, in consecinta, cu lactatia dupa nastere? Cum va fi oprita la nevoie? Acest proces nu va dauna sanatatii mamei?

Situatiile care impun oprirea lactatiei mamei sunt foarte, foarte rare. Si in aceste situatii este mai usor pentru organismul mamei sa se practice o ablactare treptata, decat una rapida, brusca, brutala, cu reactii adverse prin administrarea medicamentelor care opresc lactatia. Am intalnit situatii in care mamele erau sfatuite gresit sa ablacteze de catre cadrele medicale - de exemplu, din cauza ranilor de la sani - si au primit tratament medicamentos, iar atunci cand li s-a explicat de ce s-au produs ranile si ce trebuiau sa faca, au reusit sa relacteze, sa alapteze exclusiv fara dureri. De aceea, un rol important il are ajutorul specializat din partea unui consultant in lactatie certificat international.

 

Copilul va mosteni aceste boli ale mamei? Sau va mosteni anticorpii produsi de organismul mamei, chiar daca nu s-a produs alaptatul?

La mamele cu VHC (virusul hepatic C) sau VHB (virusul hepatic B) se recomanda alaptarea, indiferent de viremie! Dar mama trebuie sa aiba o atentie sporita cand ataseaza copilul la san, ca sa nu apara rani care apoi pot sangera. Doar in cadrul infectiei HIV nu se recomanda alaptatul, cu exceptia tarilor subdezvoltate. Copilul nu mosteneste bolile care nu se transmit genetic, iar acestea sunt boli infecto-contagioase care au diverse modalitati de transmitere (prin fluide, sange n.r.). In afara bolilor deja mentionate, in cazul virozelor, infectiilor obisnuite, este foarte important sa se produca alaptarea datorita constituentilor laptelui matern care ajuta sugarul sa nu faca boala respectiva sau sa faca o forma mult mai usoara.

 

„Ragadele mamare arata, de obicei, o proasta pozitionare la san - in niciun caz nu impun limitarea alaptarii, ci corectarea pozitiei. In situatiile de mastita sau abces mamar, alaptarea poate continua in paralel cu tratarea afectiunii respective. Peste 98% din mame pot sa alapteze daca au informatiile si sprijinul necesar din partea familiei si a cadrelor medicale. Situatiile in care alaptarea este contraindicata sunt foarte rare. Contraindicatie absoluta a alaptarii este cand nou-nascutul are galactozemie, o afectiune metabolica rara.”

 

 

 

 

 

 

Pe doamna doctor Mihaela Nita, medic pediatru si consultant consultant in lactatie certificat international IBCLC (International Board Certified Lactation Consultant), presedinta Asociatiei Consultantilor in Lactatie din Romania, o poti gasi la adresa de e-mail: mihaelanita11@gmail.com.

 

Sursa foto articol: naturalremedies.org

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!