Sari la conținut

Proceduri la care este supus bebele la nastere

Atunci cand bebelusul se naste intr-un spital, asa cum se intampla de obicei, exista o serie de proceduri la care este supus in primele ore dupa nastere. 

Nimeni nu o sa va intrebe daca sunteti sau nu de acord cu ele, putin probabil ca medicul sa va povesteasca inainte despre ce anume va fi vorba. Si mai putin probabil este ca voi sa interveniti sau macar sa va fie clar ce se intampla. Incercam sa ridicam misterul asupra tuturor acestor acte facute de personalul medical intr-un colt al cabinetului in timp ce voua va este mult prea rau ca sa mai spuneti ceva.

In principiu, imediat dupa nastere bebelusul este curatat, i se verifica functiile vitale, este masurat, cantarit si apoi va este aratat. Dupa care mama si bebele sunt despartiti. Daca este vorba despre o operatie de cezariana, despartirea este mai lunga, chiar si pana la 12 ore, timp in care mama este sta la reanimare. Daca este vorba de o nastere naturala despartirea dureaza mai putin. Durata despartirii variaza si de momentul in care a avut loc nasterea. Daca s-a intamplat seara, mama si bebele pot sta despartiti pana a doua zi dimineata, chiar daca este o nastere naturala fara probleme.

Cei care sustin ca nasterea sa aiba loc cat mai natural posibil insista ca in primele doua ore bebelusul sa stea pe pieptul mamei, acest lucru linistindu-l, relaxandu-l. Toate procedurile ulterioare nasterii ar trebui sa se intample in timp ce bebelusul sta pe burta mamei acoperit cu o paturica, sau sa fie amanate.

 

Taiarea cordonului ombilical

In general, se practica in primele secunde dupa nastere. In ultima vreme este o intreaga discutie in jurul momentului propice taierii cordonului ombilical. Exista recomandari ca acesta sa fie taiat in momentul in care inceteaza sa mai pulseze, copilul nemaifiind astfel fortat sa respire pulmonar inainte de a fi pregatit sa o faca. Mai mult puteti citi aici.

 

Spalarea 

Se considera ca oamenii nu sunt obisnuiti in mod normal cu tot ceea ce este fiziologic. Din aceasta cauza bebelusul este dat mamei doar dupa ce a fost bine sters de sange, lichid amniotic, meconiu. Cam la 1 ora de la nastere, cand temperatura i se stabilizeaza, este spalat.

 

Aspirarea nasului si gurii

Gura si nasul sunt aspirate de meconiu si lichid amniotic. Exista studii care sustin ca aceasta procedura nu este mereu necesara si bebelusul este astfel chinuit degeaba.

 

Scorul Apgar

Este completat de asistente in urma examinarii bebelusului. Acest scor indica starea generala a bebeluslui si tine cont de culoarea pielii, tonusul muscular, respiratie. Mai mult puteti citi aici.

 

Picaturi pentru ochi si vitamina K

Vitamina K este o vitamina care ajuta la coagularea sangelui. Se da bebelusului prin injectie cam la o ora dupa nastere. Se obisnuieste sa se adauge si antibiotic sub forma de picaturi la ochi pentru prevenirea infectiilor.

 

Hranirea intravenoasa / Hranirea cu siringa

Se poate intampla, daca mama nu poate hrani bebelusul suficient de repede, ca hranirea sa se faca intravenos, adesea fara ca parintii sa fie intrebati daca vor sau nu, daca este necesar sau nu. La fel. chiar daca hranesti bebelusul la san, in timpul noptii este posibil sa nu ti se aduca in camera si sa fie hranit cu siringa.

 

Analize sange si vaccin 

In interval de 48 de ore de la nastere sangele bebelui va fi analizat pentru a verifica daca nu sufera de un numar de boli care necesita ingrijire speciala. Apoi i se va face vaccin impotriva hepatitei B.

 

Pentru fiecare procedura in parte, exista nenumarate discutii in privinta necesitatii, eficientei lor. Daca doresti sa nu te simti in spital ca o papusa careia i se intampla lucruri poti citi despre ele astfel incat sa le intelegi rostul/importanta si sa refuzi ceea ce ai dreptul in mod legal, daca ti se pare necesar acest lucru. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!