Reprezentarea asupra sarcinii la femeia gravidã se repercuteaza asupra imaginii de sine a viitoarei mamici. Uneori, datorita modificarilor organice si hormonale, care rezoneaza la nivel psihic, schema corporala sufera alterari, centrul de greutate se schimba provocand ocazionale pierderi ale echilibrului cu senzatii de vertij. Iar impacarea cu silueta deformata si planturoasa nu se realizeaza prea frecvent de la sine.
De aici si nevoia acuta de afectiune, de intelegere si reconfirmare a frumusetii, in special de catre partener. Imbracamintea si accesoriile special create pentru gravide pun in valoare atuurile si atractivitatea specifica acestei noi aluri si o ajuta pe femeia insarcinata sa isi accepte noul look cu zambetul pe buze, simtindu-se confortabil in propria piele.
Autoperceptia se construieste pe baza unor mecanisme de introiectie si proiectie, prin care gravida isi vizualizeaza propriul trup si viata care creste, “dospeste” inauntrul sau, precum si infatisarea copilului (relevata si cu prilejul ecografiei, dar pe care mama continua sa si-o imagineze, sa o portretizeze mintal), momentul crucial al nasterii si relatia pe care o va stabili cu noua fiinta umana.
Emotiile asociate acestei reprezentari graviteaza in registrul unei constante preocupari, al exaltarilor si freneziei contrapunctate de anxietate si tensiune care merge pana la respingerea inconstienta sau chiar explicita a venirii pe lume a copilului, considerata inoportuna si indezirabila. Tot acest torent caleidoscopic de afectivitate reverbereaza in reverii (visari cu ochii deschisi, de care femeia insarcinata se lasa adesea confiscata) si in hiperactivism oniric.
Se remarca nonreprezentativitatea produsului de conceptie in cadrul dezvoltarii sale intrauterine, Rodica Enache (2003) mentionand: “Femeile insarcinate isi viseaza adesea copilul, dar niciodata fatul aflat in stadiul embriogenetic corespunzator. Misterul alchimiei vietii ramane intreg si educatia sexuala nu schimba nimic aici.”
