Sari la conținut

Ce analize de sarcina poti ocoli?

Cand afli ca esti gravida, iti propui sa faci totul ca sa fie bine. Chiar si sa scoti orbeste bani din buzunar pe niste teste inutile.

Lista de analize care se fac pe parcursul unei sarcini este tare lunga, obositoare pentru mama si fat, dar si costisitoare pentru intreaga familie. Si din ce in ce mai putine gravide isi pun problema cum majoritatea sarcinilor s-au finalizat cu bebelusi sanatosi timp de atatea decenii fara sa mai fie investigate si puricate saptamana de saptamana. Femeia insarcinata crede orbeste in doctorul sau – cel putin in Romania, fara sa mai ceara o a doua sau a treia parere medicala care, poate, ar scuti-o de un stres emotional si financiar. Pentru ca investigatiile aduc cu sine si grija pentru rezultat, acea asteptare care impiedica viitoarele mamici sa se bucure de perioada frumoasa pe care o traverseaza: sarcina.

Din goana dupa profit si amortizarea cheltuielilor cu aparatura si personalul calificat care s-o utilizeze, multe dintre clinicile private au instituit aceasta politica la care medicii sunt nevoiti sa adere: sa recomande pacientilor cat mai multe analize, mai ales pentru aceasta perioada speciala din viata unei femei, sarcina. Iata cateva investigatii foarte la moda la noi in tara pe care le poti lejer ocoli atunci cand sarcina ta este una normala, iar istoricul familial nu ridica semne de intrebare:

 

Dry test. Inlocuieste dublu testul – care se face odata cu morfologia de trimestru I – si iti da un pronostic pentru mai multe anomalii cromozomiale si fetale decat cel dintai. Spre deosebire de dublu test, care se poate face doar o data, dry testul se poate repeta si in cel de-al doilea trimestru, oferind date suplimentare, care se coroboreaza cu cele de la primul test, pentru a calcula mai precis riscurile de aparitie a anomaliilor.

De ce poti sa il ocolesti? Pentru ca nu toate mamele prezinta un risc crescut de sarcina cu anomalii. Acest test ia in calcul urmatoarele aspecte cand calculeaza aceste riscuri:

  • varsta  - daca e sub 35, riscul e mai scazut;
  • etnia - femeile din rasa caucaziana au risc mai scazut;
  • greutatea - cu cat e mai normala, cu atat mai bine;
  • relatia cu fumatul - riscul creste la fumatoare;
  • relatia cu diabetul – riscul creste la gravidele diabetice sau cu istoric familial de diabet.

 

Triplu test. Se face in trimestrul doi de sarcina si are rolul de a calcula riscul de aparitie a unei malformatii genetice: defectele de tub neural si anomaliile cromozomiale (sindromul Down si Edwards). Initial, acest test era recomandat numai gravidelor care ieseau rau la dublu test, adica primeau rezultate in care aparea un risc crescut de anomalii cromozomiale. De cativa ani incoace, doctorii trec drept obligatorie aceasta analiza de sange, desi gravida a trecut cu brio de dublu test.

De ce poti sa il ocolesti? Pentru ca ai iesit bine la dublu test si pentru ca nu prezinti un risc crescut de sarcina cu malformatii, conform criteriilor enumerate mai sus.

Analiza MTHFR. Aceasta investigatie calculeaza riscul pentru cele doua mutatii ale genei MTHFR: C677T si A1298C, care indica un risc de trombofilie si tromboza la mama, ceea ce implica un risc crescut de pierdere a sarcinii.

De ce poti sa o ocolesti? Pentru ca nu ai suferit avorturi spontane, dublul test ti-a iesit bine (chiar si triplu test, daca l-ai facut si pe acesta, in ciuda rezultatului bun de la dublu test), iar primele doua morfologii au fost in regula si fatul se dezvolta normal. La majoritatea femeilor apare una din cele doua mutatii, dar asta nu implica un pericol pentru sanatatea lor.

 

Toxoplasmoza. O persoana care suferit de toxoplasmoza nu mai poate fi infectata a doua oara. Este, insa, grav daca femeia este imbolnavita de micul parazit numit „toxoplasma gondii” in timpul sarcinii, pentru ca, transmisa la fat, infectia ii provoaca leziuni cerebrale si orbire. Aceasta analiza iti spune daca ai avut toxoplasmoza – o boala pe care nici n-o observi si care se vindeca de la sine. Prin urmare, daca organismul tau a dezvoltat deja anticorpii, nu te mai poti imbolnavi.

De ce poti sa o ocolesti? Pentru ca, nestiind daca ai anticorpii necesari sau nu, poti opta pentru un comportament precaut fata de pisici (purtatoarele parazitului) pe tot parcursul sarcinii si sa scutesti cateva sute de lei.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!