Sari la conținut

Calendarul lucrurilor de facut, pe trimestru

Este normal ca la prima sarcina sa te simti un pic confuza si coplesita. Voi incerca in acest articol sa inlocuiesc aceaste senzatii, care adesea duc la spaima, cu o lista de lucruri importante de care trebuie sa te ocupi. Asta te va ajuta sa ai o sarcina sanatoasa, dar si sa simti ca esti in control.

Primul trimestru

1. Ai grija de corpul tau. Asta inseamna sa analizezi obisnuintele alimentare pe care le ai, dar si sa inveti lucruri noi despre ce inseamna sa mananci sanatos. Daca inca nu obisnuiesti sa gatesti ar fi o buna idee sa te apuci. 

2. Nu evita nici partea de exercitii fizice, afla ce poti sa faci fara sa te supui la niciun risc. 

3. Gaseste doctorul care sa iti monitorizeze sarcina. Este posibil la acest lucru sa ti se para cel mai dificil. Nici nu poti pricepe ca vei naste in scurt timp, in mai putin de un an. Nu te stresa ca o decizie pe care o iei acum este definitiva, mai ai timp sa te interesezi, intre timp.

4. Gaseste o resursa de informatii in care sa te increzi - poate sa fie o carte, poate sa fie un site dedicat sarcinii sau un grup pe facebook. Important este sa fii conectata la aceasta lume atat de noua pentru tine. Nu lasa insa sa te absoarba prea tare, invata sa iei lucrurile de baza si treci peste restul.

Trimestrul doi

5. Comunica cu bebelusul. Deja este o prezenta cat se poate de vivace, chiar daca nu poti intelege pe deplin minunea care se intampla. Profita de ecografii, de miscarile pe care le simti si de ceea ce citesti despre dezvoltarea bebelusului pentru a comunica cu el. Intra astfel in spiritul de mama, cat mai devreme.

6. Comunica cu partenerul tau. In toate modurile posibile - petreceti timp impreuna, faceti sex, discutati despre viitor. Primul an de viata al unui bebelus este extrem de dificil pentru parinti, lipsa somnului, sarcinile multiple de facut, izolarea, toate isi spun cuvantul. Creeaza o fundatie cat mai solida ca sa faceti fata, ca si cuplu.

7. Rasfata-te. Vor urma niste luni grele si ai nevoie de toate fortele. Acum este momentul sa faci ceea ce simti tu ca iti da o stare de bine: dormi, viziteaza-ti prietenele, citeste carti, mergi la coafor sau la masaj. Bebelusul trebuie sa intalneasca o mamica relaxata si nu cu nervii la pamant.

 

Trimestrul trei

8. Urmeaza un curs de educatie prenatala. Acolo vei invata nu numai despre nastere, dar si cum sa ai grija de un bebelus. Toate aceste cunostinte te vor ajuta sa te stresezi mai putin, sa simti ca esti in control.

9. Asigura-te ca si partenerul are idee despre ce inseamna sa cresti un copil. Tu vei face tot felul de alegeri - sa alaptezi sau nu, sa dormi in acelasi pat cu copilul sau nu - si partenerul trebuie sa stie de ce le faci, sa inteleaga si sa ofere suport. 

10. Fa un plan, chiar si minimal, pentru primele saptamani dupa nastere. Pentru tine prioritare vor fi bebelusul si recuperarea ta dupa nastere. Dar mai sunt atatea lucruri de facut - cine da o fuga la cumparaturi, cine iti pregateste masa, cine ia bebelusul cand trebuie neaparat sa dormi sau sa te speli. Ar fi bine sa fie cineva in preajma voastra si acel cineva nu este un vizitator care are nevoie de atentie.

11. Bagajul pentru nastere. Nu este un bagaj ca oricare altul - ai nevoie de lucruri pentru tine, dar si pentru bebelus; ai nevoie de lucruri pentru momentul nasterii, dar si pentru cele cateva zile de dupa nastere. 

12. Cumparaturi pentru bebelus. Este foarte probabil sa nu ai nevoie de ele imediat, insa si sa mergi cu un nou nascut la cumparaturi este imposibil. Sfatul nostru este sa nu te intinzi prea tare, fiindca risti ca foarte multe dintre ele sa nu fie niciodata folosite, ia strictul necesar. 

13. Citeste despre alaptare. Chiar daca este posibil ca lucrurile sa evolueze in bine natural, fara probleme, la fel de posibila este si a doua varianta, cea care te poate face sa nu alaptezi. Asa ca, pentru mai multa siguranta, afla cum poti apela la un consulant in alaptare in caz ca ai nevoie si citeste despre procesul in sine. 

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!