Sari la conținut

Studiu: sapunul antibacterian este periculos pentru gravide

Tocmai faptul ca incerci sa te mentii extra-curata in sarcina iti poate dauna: chimicalele din sapunul antibacterian fac rau gravidelor si bebelusilor din burtici.

 

La intalnirea anuala a Societatii Chimice Americane, care a avut loc pe 11 august 2014, a fost prezentat un studiu in sprijinul legaturii dintre expunerea gravidelor la ingredientele produselor antibacteriene si greutatea mica la nastere a copiilor acestora. Unul dintre participantii la cercetarea facuta la Universitatea de Stat din Arizona a declarat ca acesti compusi chimici pot conduce la probleme reproductive si de dezvoltare in cazul animalelor si, cel mai probabil, al oamenilor. Tocmai cand iti propusesesi sa fii cea mai curata gravida de pe pamant, sa nu cumva sa te pricopsesti cu vreo belea!

 

Triclosanul patrunde prin placenta

Un  studiu facut in 2010 la Universitatea din Florida a scos la iveala faptul ca ingredientul chimic triclosan impiedica activitatea unei enzime implicate in metabolismul estrogenului. In timpul sarcinii, aceasta enzima ajuta estrogenul sa treaca prin placenta, ajutand la dezvoltarea creierului fatului si la punerea in ordine a genelor acestuia. Adica il ajuta pe bebe sa se dezvolte normal, fara malformatii.

O alta cercetare sugera ca aditivii din sapunurile antibacteriene ar putea contribui la rezistenta fata de antibiotice. Exista doua ingrediente periculoase pentru mama si fat – triclosan si triclocarban – folosite astazi in compozitia a peste 2 000 de produse antimicrobiene de uz zilnic, precum paste de dinti, sapunuri, detergenti, vopseluri, jucarii etc. Te grabesti sa-ti arunci super-sapunul antibacterian la gunoi? Uita-te si pe eticheta detergentului de vase, e posibil sa fie din aceeasi categorie nociva.

Sursa foto: ajh.org

Iar un studiu facut la Universitatea din Arizona a stabilit existenta triclosanului in toate mostrele de urina date de gravidele aflate sub observatie. De asemenea, substanta nociva a fost aproximativ in jumatate dintre mostrele de sange prelevate din cordoanele ombilicale ale bebelusilor nascuti de gravidele din studiu, ceea ce inseamna ca triclosanul trece de placenta si ajunge pana la feti.

In aceasta situatie, Food and Drug Administration (asociatia care evalueaza alimentele, medicamentele, produsele cosmetice etc. si le da permisiunea de comercializare pe piata americana) a inceput un proces de reevaluare a acestor substante chimice, iar unele companii au anuntat deja renuntarea la acestea in fabricarea unor produse. Compania Colgate-Palmolive a scos triclosanul din compozitia sapunurilor sale, dar l-a pastrat in pasta de dinti Colgate Total. Reprezentantii companiei nu s-au aratat impresionati de rezultatele noului studiu, spunand ca acesta este irelevant - dat fiind ca a fost facut pe animale - si ca cele 35 de pagini ale cercetarii nu pot fi comparate cu cele peste 80 de studii clinice facute pe 19 000 de oameni operate de catre companie de-a lungul timpului.

 

Sursa foto articol: healthunit.com

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!