Sari la conținut

Moduri gresite de a anunta o sarcina

Dupa ce am vazut atatea moduri simpatice si creative de a anunta o sarcina, acum sa vedem si care sunt modalitatile mai putin inspirate.

Este adevarat ca la noi nu exista cu adevarat o manie in privinta anuntului, dar lipsiti de greseli nu suntem.

1. Nu iti anunta sarcina, dandu-ti ochii peste cap la o petrecere mare gen Revelion sau 1 Mai la mare. Ai avea atunci mari sanse de a primi o multime de priviri cainatoare fiindca tu nu mai poti sa te distrezi, cateva indemnuri nu foarte ortodoxe de a bea, ca doar e numai o data si nu se cunoaste si cateva priviri enervate ca le-ai stricat petrecerea, cand nu aveau niciun chef sa se gandeasca la lucruri marete.

2. Nu iti anunta sarcina nici daca este nunta sorei tale si toate rudele sunt prezente. Desigur ca este minunat ca sunt cu totii in aceeasi camera, ceea ce te scuteste de o multime de telefoane si de timpul pierdut. Ca sa nu mai spun ca o invitatie fata in fata este intotdeauna mai puternica si mai politicoasa. Insa trebuie sa te gandesti la mireasa. Vor veni toti buluc peste ea sa o intrebe cand are de anuntat vestea cea buna. Mai ca nu o vor pune sa o faca atunci, pe masa, in fata lor, ca sa fie siguri ca au rezolvat o preaba.

3. Sms-urile sunt o idee proasta. Sunt asociate din ce in ce mai mult cu lipsa de interes. Mi-a trimis un sms, i-a fost lene sa ma sune, gandesc toti. Si nu ai avea de ce. Sarcina ta este o chestiune care ii priveste strict pe cei mai apropiati dintre oameni. Iar cu ei este frumos sa vorbesti direct. Altfel se vor intreba daca nu cumva tehnologia te-a alienat cu totul si poate ca e cazul sa nu faci copii, pentru ca esti stricata.

4. Facebook. Nu putem sa nu il luam in calcul, pentru ca aproape fiecare dintre noi are cont si in el spunem ce ne trece prin cap. Atentie insa, chiar nu ar fi frumos ca mama ta sa afle de pe Facebook despre sarcina. Si incearca sa rezisti tentatiei de a pune o poza cu tine si cu tatal comparandu-va burtile. Nu mai rade nimeni la ea. Atentie daca vrei cumva sa ramana secreta pentru unii. Ce pui tu pe Facebook ajunge unde nici cu gandul nu gandesti.

5. Nu iti anunta toti colegii trimitand un email. Nu ii priveste pe toti si nu inteleg de ce se uita la o poza cu interiorul neclar al uterului tau. Chiar nu are vreun sens, ca sa nu mai spunem ca sentimentele pot fi destul de amestecate. Nu toata lumea se va bucura de sarcina ta imnenta. Fie pentru ca vor avea mai multe lucruri de facut. Fie pentru ca, in secret, incearca si ei de mult timp sa aiba un copil si nu reusesc. Anunta seful, anunta cateva persoane apropiate fata in fata si cu asta gata.

6. Sa nu iti anunti sotul, asteptand sa isi dea el singur seama. Este o idee foarte, foarte rea. Probabil prin luna 5 va incepe sa isi puna primele intrebari. Si probabil nici atunci nu isi va face curaj ca sa abordeze chestiunea, de teama ca nu cumva sa te fi ingrasat si sa percepi intrebarea ca pe o jignire. Nu, lui spune-i imediat. Si apoi pozeaza-l!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!