Sari la conținut

Scrisoare catre fiul meu

In sarcina visezi la momentul in care iti vei tine in brate copilul, in care ii vei vedea zambetul si ochii larg deschisi. Visezi sa te apuce cu manutele si sa gangureasca. Dar mai visezi si sa il vezi la scoala, sa il vezi reusind si aiba aripi in tot ceea ce face.

De ce sa nu iti pastrezi toate aceste ganduri, sa le asterni pe hartie si apoi sa i le dai sa le citeasca cand va fi mare? Sa stie ce asteptari si ce dorinte i-a inspirat mamei lui in cele noua luni in care a crescut ocrotit de caldura corpului ei.

Incepe si asterne ganduri. Aici sunt gandurile unei mame ca tine, ca mine, ca oricare alta.

„Dragul meu,

Ai fost un gand fugitiv intr-o dupa amiaza de vara, cand stateam in bratele tatalui tau si admiram marea.  A fost de ajuns ca din acel moment sa ramai in mintea si in inima mea si gandul la tine sa incolteasca, sa prinda radacini, realitate si contur.

Am inceput sa visez la tine inca dinainte sa existi cu adevarat. Se poate ca din alte dimensiuni sa te fi pregatit deja sa vii la noi, sa ne fi ales in exact acel moment la mare.

Gandurile, visele mele au devenit din ce in ce mai concrete si a fost clar atunci ca trebuie sa incerc sa am un copil.
E ca si cum un neastampar ma cuprinsese dintr-o data si nu imi dadea pace. Ma uitam la toti copiii de pe strada si zambeam stiind ca vei fi si tu langa noi peste nu mult timp.

Si iata ca bunul Dumnezeu nu ne-a lasat sa fierbem prea mult in suc propriu si ai aparut cu adevarat in mine. Complicata chimie a fecundarii a primit scanteia de viata si la prima ecografie ti-am vazut inimioara batand. Erai atat de mic si totusi ai reusit sa ne invadezi fara drept de apel viata, inimile si gandurile.

Ai devenit inca de pe atunci subiectul preferat de discutie al meu, al tatalui tau, al bunicilor. Te astepta o familie mare, mare si nerabdatoare sa te tina in brate si sa te alinte.

Ai crescut frumos si odata cu noi si gandurile si dorintele noastre. Acum ne dorim sa fii sanatos, normal ca este prima noastra grija, dar ne mai dorim pentru tine cateva lucruri.

Sa fii bun – de nenumarate ori ne repetam aceasta dorinta unul altuia, eu si tatal tau. Poate pentru ca oamenii buni sunt rari si cand ii gasesti ii tii aproape de sufletul tau sa iti dea ceva din bunatatea lor. „Sa fii bun fiule” iti spun seara, „sa simti bunatatea in inima ta si sa o dai si altora. Sa urci prin bunatate si toate drumurile iti vor fi deschise si luminoase.”

Sa fii puternic – ne dorim sa fii puternic, sa poti duce tot greul lumii acesteia si sa ai puterea sa mergi mereu inainte.

Sa iubesti – sa iubesti din toata inima, cu totul, ca sa simti cat de frumoasa este viata. Si chiar de va fi sa suferi, nimic nu iti va mai putea lua bogatia sufleteasca pe care ti-a dat-o odata iubirea. Ea vine, te transforma si uneori pleaca. Dar tu vei ramane mereu mai frumos pe dinauntru.

Sa schimbi lumea – nu vrem sa castigi premiul Nobel, ci sa schimbi mereu in bine lucrurile din jurul tau. Ce cale vei gasi, daca va fi una academica sau una artistica sau oricare alta, nu putem sti si nici nu te vom pune sa alegi vreodata o cale. Tu singur va trebui sa o gasesti si sa mergi pe ea.

Sa te cunosti si sa fii impacat cu tine insuti – nu iti dorim introspectii psihanalitice, ci doar sa te cunosti, sa te iubesti si sa stii cine esti. In lumea asta mare daca nu stii cine esti, nu vei reusi niciodata sa fii tu cu adevarat si sa simti ca ai cucerit lumea.

Acestea sunt doar cateva din dorintele mele si sper sa le simti si sa ti le amintesti mereu in sufetul tau. Si daca mai era ceva ce imi doresc, de data aceasta pentru mine, este sa nu uit nici o clipa fericirea pe care am simtit-o cand am aflat ca sunt insarcinata.

De-abia astept sa te vad si sa te tin in brate. Tu oricum vei stii tot ce iti doresc atunci cand ma vei privi in ochi.”

Tu ce iti doresti pentru copilul tau?

 

Sursa foto: hepta.ro

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!